Trafic întrerupt în Galaţi din cauza inundaţiilor; rute ocolitoare pentru DN 25 şi DN 26

Traficul rutier este întrerupt în continuare pe DN26 Galaţi - Oancea, între localităţiile Folteşti şi Măstăcani, şi pe DN25 Galaţi - Tecuci, între localităţile Tudor Vladimirescu şi Vameş, din cauza apei care a inundat suprafaţa carosabilă, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.


Poliţia recomandă şoferilor rute ocolitoare: pentru DN26, direcţia Galaţi - Oancea: DJ242 Folteşti - Târgu Bujor, DJ242B Târgu Bujor - Băneasa, DJ242E Băneasa - Oancea.

Pentru direcţia Galaţi - Bârlad - Huşi se poate circula pe DN24D Galaţi - Bârlad, DN24 Bârlad - Crasna, DN24B Crasna - Huşi.

Rute ocolitoare pentru DN25: DN2B Şendreni - Brăila, DN23 Brăila - Focşani, DN2 Focşani - Tişiţa, DN24 Tişiţa - Tecuci; pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone: DJ255 Independenţa - Izvoarele - Slobozia Conachi, DJ251 Slobozia Conachi - Pechea - Costache Negri - Cudalbi - Valea Mărului - Matca - Tecuci. AGERPRES (AS-autor: Dana Piciu, editor: Cristina Tatu)

In curand