Giurgiu: Incendiu pe o sută de hectare în municipiu, stins în aproape 10 ore

Aproape o sută de hectare de vegetaţie uscată din zona fostului Combinat Chimic din municipiul Giurgiu au ars într-un incendiu care a fost stins de pompieri în noaptea de vineri spre sâmbătă, după aproape zece ore de luptă cu flăcările.

'Pompierii giurgiuveni au intervenit în zona gropii de cenuşă a municipiului Giurgiu pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care a fost anunţat după amiaza şi s-a reuşit stingerea acestuia după miezul nopţii', a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt a ISU Giurgiu, Gabriela Olexiuc.

Ea spune că pentru stingerea focului au acţionat de la ora 15,20 până la 00,30, un număr de 25 de pompieri cu cinci autospeciale, iar în urma incendiului au ars arbuşti şi mărăciniş pe o suprafaţă de aproximativ o sută de hectare. Intervenţia a fost îngreunată şi de faptul că la lăsarea serii au fost rafale de vânt şi vijelie, iar în zonă se aflau şi unele case, dar, a precizat sursa citată, nu a fost necesară evacuarea cetăţenilor. Din primele cercetări reiese că incendiul a avut drept cauză flacăra deschisă. AGERPRES (AS- autor: Camelia Bigan, editor: Dănuţ Puşcaşu)

In curand