Activitatea CFR Călători va fi luata la puricat

Corpul de control al Guvernului va verifica întreaga activitate a CFR Călători derulată din anul 2006, a declarat premierul Victor Ponta.

Ancheta va viza, printre altele, sesizările din presă cu privire la prezenţa azbestului în componentele unor vagoane, conform primului ministru.

Azbestul este o substanţă cancerigenă interzisă în UE. Antena 3 a relatat că în România circulă vagoane în ale căror componente se află azbest şi că CFR Călători a admis prezenţa acestei substanţe, vagoanele respective urmând să fie retrase, scrie Mediafax.

In curand