Poliţiştii au împânzit şoselele şi au împărţit, fără milă, amenzi. Sute de şoferi au rămas fără permis

Şoferii teribilişti nu au avut o primă zi de Paşte fericită. Peste 7.000 de români au primit amenzi şi peste 250 vor fi pietoni pentru următoarele trei luni.

Poliţiştii nu i-au iertat pe şoferi nici în Sâmbăta Mare. 6842 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate la nivel naţional. Peste 250 de şoferi au rămas fără permis şi alţi 60 fără certificatele de înmatriculare. 53 de conducători auto s-au urcat la volan băuţi şi au fost prinşi de poliţiştii rutieri.

Recordul la viteză l-a stabilit un bărbat de 45 de ani din Buzău care a ...zburat pe Autostrada Soarelui cu 242 de kilometri la oră. La vederea radarului a încercat să iasă de pe autostradă, dar a fost prins şi a rămas fără permisul de conducere pentru următoarele trei luni.

Suma totală a amenzilor din ultimele 24 de ore se ridică la peste 1 milion 600 de mii de lei. În plus, au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 50 de mii de lei.

Nici scandalagii nu au scăpat de lege. Aproape 1500 de abateri la ordinea şi liniştea publică au intrat în atenţia poliţiştilor noaptea trecută.

11.000 de poliţişti se află în stradă pe perioada minivacanţei, pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică. Poliţiştii sunt în continuare la datorie, astfel încât Sfintele Paşti să fie sărbătorite în linişte.

In curand