BMW X6 Stealth, o bestie cu 700 CP

O echipă de nemți entuziaști și, probabil, inconștienți a considerat că puterea de 555 CP a modelului BMW X6 M este insuficientă. Cu această idee trăsnită în minte, cei de la insidePerformance au majorat puterea bestiei de 2,5 tone până la 700 CP.

 

La prima vedere, noul BMW X6 M ”Stealth” insidePerformance surprinde prin tratamentul aplicat caroseriei. Pentru a justifica supranumele ”Stealth”, tehnicienii au decis să vopsească mașina după un tipar caracteristic vehiculelor militare care necesită camuflare utilizând însă nuanțe mult mai ”țipătoare”. Astfel, pe caroseria mașinii se amestecă ciudat albastrul, albul și două tonuri de gri. La aspectul ciudat participă și cele două prize de aer frontale de mari dimensiuni.

 

Pentru cei care văd și dicolo de aparențe BMW X6 M ”Stealth” insidePerformance ascunde caracteristici tehnice surprinzătoare. Astfel, modificând unitatea ECU și amplasând sub capotă un convertor catalitic sport, cei de la insidePerformance au reușit să urce puterea vehiculului de la 555 CP până la nu mai puțin de 700 CP. Nici sunetul sistemului de evacuare M nu a fost pe placul tehnicienilor care au decis să îi adauge o clapetă din oțel prin care poate fi controlat nivelul de zgomot. Conform oficialilor casei de tuning din Einhausen șoferul impresionantului vehicul poate alege, prin acționarea unui buton ”M” de pe volan, dacă sunetul evacuării va fi “athletically pithy”sau “martially loud”.

 

Pentru a ține pe șosea toate cele 2,5 tone ale unui BMW X6 în condițiile utilizării la maximum a celor 700 CP, insidePerformance a „lățit” mașina cu 10 cm și a utilizat anvelope Continental 295/30 ZR 22 pentru puntea față și 335/25 ZR 22 pentru spate.

 

Din nefericire, oficialii insidePerformance nu au făcut încă publice performanțele dinamice ale impresionantului BMW X6 M ”Stealth” și nici nu au oferit detalii despre preț.

In curand