Misiune încheiată cu succes. Militarii buzoieni au donat alimente și şase calculatoare copiilor merituoși din Beceni

Bunurile au fost achiziționate cu bonurile valorice primite de cei 60 de militari care au donat voluntar sânge în această perioadă, dar și din donațiile angajaților MApN

Seria activităţilor organizate de Garnizoana Buzău cu ocazia Zilei Forţelor Terestre se încheie în această săptămână prin derularea unei acţiuni umanitare şi de caritate concretizată în donarea de calculatoare şi alimente.

Timp de aproape două săptămâni din luna aprilie, militarii garnizoanei Buzău au derulat o acţiune umanitară, în regim de voluntariat, prin care au dorit să marcheze două sărbători creştine mari, cea a Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care este patronul spiritual al Forţelor Terestre, şi sărbătoarea Paştelui care se apropie.

Sub deviza „Militarii buzoieni donează viaţă!”, 60 de militari voluntari ai Garnizoanei Buzău au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, iar cu tichetele de masă obţinute de către militari în urma desfăşurării acţiunii umanitare, dar şi cu donaţiile militarilor buzoieni, s-au achiziţionat alimente şi bunuri de strictă necesitate şi au fost donate şi şase calculatoare copiilor merituoşi din comuna Beceni, judeţul Buzău.

Prin această acţiune, militarii buzoieni au demonstrat încă o dată solidaritatea de care dau dovadă, şi au încercat, la apropierea Sărbătorii Învierii Domnului - Sfintele Paşti, să aducă un zâmbet copiilor din familiile nevoiaşe din comuna Beceni, dar care au rezultate deosebite la învăţătură.

In curand