Medicamente expirate de 2 ani, într-o farmacie din România

În mai multe unităţi din judeţul Vaslui au fost scoase la vânzare zeci de produse cosmetice şi medicamente expirate, unele chiar şi de doi ani. Neregulile au fost descoperite, în urma unor controale efectuate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Inspectorii au descoperit 12 sortimente de produse cosmetice expirate de anul trecut, în special creme de faţă şi de corp, pastă de dinţi sau şampoane, potrivit Digi 24.

La acestea, se adaugă suplimente alimentare şi două tipuri de medicamente, dar şi foarte multe ace care se folosesc la aparatele de testat glicemia, toate expirate încă de acum doi ani. Produsele ieşite din termenul de valabilitate au fost retrase definitiv de la comercializare.

De asemenea, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 9.000 de lei farmaciile găsite în neregulă.

Specialiştii atrag atenţia că medicamentele expirate pe care oamenii riscă să le cumpere nu numai că nu-şi vor mai face efectul, însă unele dintre ele devin toxice şi pot duce la reacţii adverse, boli grave şi chiar la deces.

 

radio manele radio manele online